Susţinerea parcursului european al Republicii Moldova trebuie să fie o piatră de temelie a agendei României pentru preluarea Președinției Consiliului UE în 2019

29 mai, 2015

Deputatul PSD Andrei Sava, membru al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Deputaților, salută adoptarea Declarației de la Riga de la finalul reuniunii șefilor de stat și de guvern din UE și din țările partenere și aduce în discuție rolul decisiv pe care trebuie să și-l asume România în dezvoltarea Parteneriatului Estic, în contextul viitoarei preluări a președinției UE din 2019.

”Evenimentul de la Riga a adus la masa discuțiilor șefi de state și de guverne care au arătat încă odată că UE este o construcţie bazată în primul rând pe o viziune pe termen lung. Aceștia au ajuns la un consens în ce privește poziționarea UE și a statelor semnatare ale Parteneriatului Estic pentru următorii 5 ani. Summitul de la Riga recunoaște încă odată importanța Parteneriatului Estic în cadrul Politicii europene de vecinătate. Perspectiva acestei întâlniri relevă o abordare pozitivă și responsabilă a UE care își propune o relație de durată, clădită în timp și pe baze solide cu statele semnatare ale Parteneriatului. Summitul de la Riga reafirmă obiectivul „de a dezvolta relaţii puternice, diferenţiate între UE şi cei 6 parteneri ai săi”. În concluziile întâlnirii din capitala Letoniei se recomandă statelor cu aspirații europene menținerea ritmului reformelor structurale, atenționând că  profunzimea şi anvergura cooperării între acestea și UE va fi determinată de acest parcurs viitor”, a afirmat Andrei Sava.

 

„În contextul preluării președinției Consiliului European în 2019 România trebuie să își asume ca obiectiv de politică externă dezvoltarea Parteneriatului Estic și să ofere sprijin activ Moldovei în atingerea aspirațiilor sale europene. Mandatul de la conducerea Consiliului European este șansa României de a deveni un actor recunoscut pe scena politicii externe regionale, dar și de a-și promova interesele în această parte a Europei, într-o relaţie specială cu Republica Moldova. Memorandumul semnat săptămâna trecută de premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Chiril Gaburici, cu privire la interconectarea reţelelor de gaze şi energie electrică, este un pas concret către aceste obiective regionale. El vine în continuarea demersurilor similare din domeniul energiei din anii trecuţi, unde Guvernul român actual a impulsionat definitivarea gazodoctului Iaşi-Ungheni, pentru a oferi mai multă stabilitate şi securitate energetică Moldovei”, a  concluzionat Andrei Sava.