Deputatul Andrei SAVA cere facilități de creditare pentru tineri la achiziția bunurilor de folosință îndelungată

3 martie, 2010

Deputatul Andrei Sava a adresat o întrebare către Ministerul Finanțelor pentru a identifica soluțiile cu privire la acordarea de credite pentru tineri la achiziționarea bunurilor de folosință îndelungată, precum electrocasnice sau mobilier. ”Una dintre cele mai stringente probleme ale tinerilor este cea a locuințelor. Tocmai de aceea Guvernul a lansat o serie de măsuri pentru a sprijini achiziționarea de locuințe de către tineri. Achiziţionarea unei locuinţe presupune, în cele mai multe cazuri, şi o serie de cheltuieli pentru dotarea acestora. În momentul de față există o prevedere în Legea locuinței prin care persoanele fizice pot primi subvenţii la dobândă pentru creditele acordate prin Casa de Economii şi Consemnaţiuni în scopul achiziţionării de obiecte de uz gospodăresc. Astfel, beneficiarul plăteşte doar 15% din dobânda corespunzătoare, restul fiind plătit de stat. Cred însă că o astfel de măsură ar trebui extinsă, atât pentru a sprijini tinerii, cât și pentru a stimula consumul și a contribui astfel la relansarea economiei. De altfel, conform răspunsului primit din partea Ministerului Finanţelor, în urma unei întrebări adresate la sfârşitul anului trecut, Banca Naţională a României a hotărât deja reducerea ratei de dobândă la politica monetară de la 8.5% la 8% pe an, pentru a sprijini relansarea creditării şi a stimula consumul, direcţii ce se înscriu în linia preocupărilor mele ,” a declarat Andrei Sava.