Andrei Sava: Trebuie să valorificăm potențialul de cooperare economică dintre România și Belarus
1 iulie, 2009
Andrei Sava, deputat de Prahova, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Belarus a participat ieri, 30 iunie, la aniversarea Zilei Independenţei Republicii Belarus. În acest context, a purtat discuţii cu reprezentanţii Belarus în România care au vizat întărirea relaţiilor dintre cele două state la nivel parlamentar şi economic.
”Ca şi statele partenere din Uniunea Europeană, România a apreciat evoluţiile recente din Belarus menite a întări dialogul şi cooperarea în plan economic şi politic. Invitarea Belarus în Parteneriatul Estic lansat în mai la Praga arată deschiderea Uniunii Europene pentru întărirea relaţiilor cu acest stat.
Sunt convins că şi contextul economic internaţional creează condiţiile pentru o consolidare a relaţiilor dintre ţările noastre. În acest sens, cred că atât parlamentarii români, cât şi cei bieloruşi, pot activa ca sprijin pentru comunităţile de afaceri, astfel încât schimburile comerciale dintre România şi Belarus să crească. Deja reprezentanţii Camerelor de Comerţ au dezvoltat astfel de legături şi cred că putem contribui la consolidarea acestor contacte. Există potenţial de colaborare în domeniul economic între România şi Belarus, în sectorul energetic spre exemplu. La fel, colaborări sectoriale în turism şi educaţie au fost deja demarate şi trebuie întărite.
Toate aceste oportunităţi de colaborare pot fi spijinite la nivelul dialogului parlamentar între statele noastre. Iată de ce ca şef al grupului de prietenie România-Belarus din Camera Deputaţilor voi milita pentru consolidarea relaţiilor parlamentare dintre ţările noastre.”