29 martie, 2011

O problemă de interes european ocupă în această perioadă agenda europeană şi generează dezbateri aprinse în rândul decidenţilor politici din toate statele membre ale Uniunii Europene. Este vorba de Pactul European pentru Competitivitate, un instrument care urmăreşte convergenţa politicilor economice la nivelul UE şi consolidarea disciplinei fiscale în ţările membre, pentru a evita o nouă criză a datoriilor suverane în viitor, dar şi pentru întărirea competitivităţii economiei europene în raport cu competitorii globali.Cum era de aşteptat, acest subiect nu a stârnit interes în mass-media românească decât în mod excepţional. Subiectul a devenit relativ interesant în momentul în care s-a anunţat că noua versiune a textului nu va viza doar ţările membre ale zonei euro, ci şi statele membre care nu utilizează moneda unică, în cazul în care autorităţile naţionale decid în acest sens. De ce este importantă această dezbatere pentru România şi poziţia pe care o vor adopta autorităţile române cu privire la Pactul pentru Stimularea Competitivităţii? Participarea la acest Pact înseamnă acceptarea unor măsuri, precum uniformizarea taxelor în ţările zonei euro şi interzicerea practicării unei cote unice de impozitare scăzute, uniformizarea vârstei de pensionare, desfiinţarea indexării salariilor cu inflaţia şi introducerea în Constituţie a unei limite suverane de îndatorare, supunerea bugetului naţional aprobării în prealabil de către Bruxelles, precum şi agrearea unui sistem de sancţiuni în cazul neîncadrării în criteriile prevăzute de Pact. Miza este mare, iar efectele nu vor rămâne la stadiul de angajamente politice, ci vor fi resimţite de fiecare cetăţean. România trebuie să-şi negocieze cu precauţie poziţia în cadrul acestui Pact, astfel încât să nu-şi piardă atuurile pe care le deţine pe piaţa europeană, în momentul de faţă. De exemplu, nu putem accepta coordonarea la nivel european în domeniul impozitelor, nu ne putem permite renunţarea la regimul fiscal favorabil creat de cota unică care este avantajul nostru competitiv pe piaţa unică europeană. Nu putem accepta o creştere peste noapte a costului gazelor la nivelul pieţei UE sau o egalizare a salariilor pe piaţă. Putem, în schimb, continua cu adoptarea unor măsuri mai stricte, care să ne ajute să atingem stabilitatea economică pe termen lung, cum ar fi, spre exemplu, recenta propunere a preşedintelui de a introduce în Constituţie plafonarea deficitului bugetar la 3% din PIB şi condiţia ca tot deficitul să fie folosit la investiţii, nu la consum.