16 aprilie, 2014

Exprim profunda mea recunoştinţă faţă de toţi actorii care au făcut posibilă intrarea României în Organizaţia Atlanticului de Nord, moment pe care l-am celebrat în urmă cu două săptămâni. Sunt convins că fiecare român îşi aminteşte de solemnitatea evenimentului de acum 10 ani, când în cartierul general al NATO de la Bruxelles s-a ridicat steagul României.

România a fost primul stat din Europa Centrală şi de Est care a semnat Parteneriatul pentru pace în 1994. După 10 ani, pe 29 martie 2004, România îşi începea în sfârşit parcursul recunoaşterii sale internaţionale ca partener de nădejde, ca forţă politică, militară şi economică. Acest drum a fost continuat cu un alt pas decisiv care a constat în aderarea României la Uniunea Europeană în 2007.

Reuşita aderării României la structura euroatlantică a fost şi va rămâne un exemplu imbatabil de conlucrare a forţelor politice, astfel încât România să fie oficial un partener egal la masa negocierilor internaţionale. De asemenea, deschiderea Partidului Social Democrat faţă de aceste obiective de ţară nu poate fi subminată de nicio declaraţie politicianistă. Procesul de aderare la NATO a fost finalizat în timpul guvernării PSD, iar cel de aderare a României la UE a fost început de aceeaşi guvernare, în decembrie 2004, când au fost finalizate negocierile de aderare, ca o urmare logică a recunoaşterii progreselor României în raportul de ţară din octombrie.

Odată parteneră a NATO, ţara noastră şi-a respectat cu verticalitate angajamentele începând cu sprijinul dat de România forţelor aliate în cadrul intervenţiilor în fosta Iugoslavie şi continuând cu susţinerea eforturilor Alianţei în combaterea terorismului, ulterior atacurilor de la 11 septembrie 2001. De altfel, organizarea Summitului NATO din 2008 la Bucureşti este o dovadă a recunoaşterii implicării ţării noastre în acest parteneriat.

Apartenenţa României la NATO este mai mult decât un angajament militar pe care ni-l asumăm cu toată responsabilitatea. Ca parte a acestei structuri, România a câştigat încrederea în forţele proprii şi a obţinut o garanţie a securităţii sale. Principiul solidarităţii în apărare care stă la baza construcţiei euroatlantice este cel care ne asigură sprijinul necondiţionat al forţelor aliate, în caz de orice ingerinţă asupra integrităţii noastre teritoriale. Într-un spaţiu central şi est european care devine din ce în ce mai tumultuos, după cum am văzut în urma evenimentelor din Ucraina, o astfel de garanţie este vitală atât pentru securitatea noastră civilă, cât şi pentru securitatea noastră economică. Este uşor de intuit faptul că în actualul context orice investitor s-ar gândi de cel puţin două ori dacă să îşi plaseze investiţia într-un stat la graniţa cu Ucraina, fără ca acesta să aibă în spate asigurarea apărării NATO.

Aşadar, apartenenţa la NATO este un statut de care trebuie să fim mândri şi în acelaşi timp siguri că este cea mai bună şi utilă formă de colaborare internaţională pe care România o derulează.