18 martie, 2013

Moțiunea pe care a prezentat-o astăzi PPDD este un amestec de referințe istorice aleatorii, aglomerări de date, false argumente și teme de discuție politică internă lipsite de relevanță pentru o decizie de politică externă. Este în schimb relevant că reprezentanţii PDL susţin această moţiune din umbră. Par a fi stânjeniţi că trebuie să sprijine un monument de impostură. Cei de la PDL au uitat pesemne cum strigau împotriva statelor care blocau aderarea la Schengen. Gesturi copilăreşti precum oprirea la graniţă a tirurilor cu lalele olandeze li se păreau o afirmare a demnităţii naţionale.

Intrând în analiza acestui pseudo-document, trebuie spus înainte de toate că suntem toți de acord că România îndeplinește toate condițiile tehnice. Acest lucru scoate în evidență caracterul strict politic al aprecierilor la care este astăzi supusă România.

În al doilea rând, condiționarea aderării la Schengen de mecanismul MCV, utilizat în dezbaterile politice interne din ultimele luni, este un argument prea alambicat chiar și pentru logica OTV. Ar trebui sa credem că este real și legitim ca României să i se refuze accesul în Schengen datorită mecanismului de cooperare și verificare? Sau că acest mecanism este doar o traducere a dezacordului față de alegerile făcute de cetățenii români în ultimele luni, la nivel local, parlamentar cât și prin referendumul de demitere a Președintelui.

Este, în mod evident, un punct de vedere cu care nu putem fi de acord; sunt sigur că este un punct de vedere cu care nu sunt de acord nici partenerii noștri europeni.

În al treilea rând, și cel mai important, această moțiune construiește un fals dușman împotriva căruia să lupte. Decizia actualului guvern de a avea  o poziție în același timp a fost redefinită în termenii unui anti-europenism agresiv.

Dimpotrivă. USL și PSD  înțeleg ca prin acțiuni și declarații precum acestea să ocupe în sfârșit locul pe care România îl merită la masa deciziilor europene.

Poziția ministrului de externe Titus Corlățean este, din acest punct de vedere, una foarte limpede. România este și va rămâne un stat european, un stat democratic, dedicat reprezentării dorințelor și aspirațiilor cetățenilor săi. Este un stat în care guvernul se bucură de o majoritate extinsă, democratic aleasă. România are opțiuni democratice și de valori ferme, și nu înțelege să facă rabat de la ele. Guvernul actual, și partidul din care fac parte, sunt și vor rămâne mereu ancorate în spațiul european de valori și norme. Și tocmai din toate aceste motive nu putem acccepta ca noi, sau cetățenii care ne-au acordat recent votul, să fim europeni de mâna a doua. Avem în sfârșit un ministru de externe profesionist, care știe foarte bine că poziția capului plecat nu ține loc de diplomație națională. Un ministru care a demonstrat că știe să apere interesele naționale.

România s-a angajat, prin mai multe guverne ce l-au precedat pe cel prezent, să adere la Schengen. A solicitat în acest sens o listă de condiții tehnice și politice ce trebuie îndeplinite. Conform declarațiilor statelor membre, am îndeplinit aceste condiții. Și atunci ce exact rămâne de negociat? Reformulez această întrebare și o adresez membrilor opoziției: dacă actuala poziționare a ministrului de externe nu vă satisface, care este în opinia dumneavoastră răspunsul demn pe care îl poate da România în situația în care i se cere, de către o minoritate, să joace după reguli nu doar neclare, ci în continuă schimbare?

Acest guvern și această majoritate nu se tem de responsabilitate și nu se tem de ținte dificile. Acest guvern și partidul din care fac parte refuză, însă, să participe la o competiție în care ținta este mobilă. Refuzăm să jucăm altfel decât după reguli clare și drepte. Refuzăm, ca reprezentanți ai celor care ne-au ales, să fim parte a unui proces de evaluare în care regulile se schimbă mereu. Dovada este că nu am refuzat niciodată dialogul. Eu însumi am propus angajarea directă a omologilor din parlamentul olandez pe aceste teme. Guvernul actual s-a arătat dispus să răspundă oricăror întrebări, să satisfacă orice cerințe, însă un răspuns pe măsură de limpede a lipsit mereu. Aceasta a fost și poziția mentorului dumneavoastră, președintele Băsescu, exprimată constant în ultimii ani.

Şi dacă tot am pomenit de preşedintele Băsescu, îi voi întreba, probabil retoric, pe ucenicii săi din alianţa PDL-PPDD, de ce nu fost capabili să capaciteze marele moment de susţinere din septembrie 2011? Spuneţi chiar dumneavoastră în textul moţiunii că „după Consiliul JAI din 22 septembrie 2011, pe perioada preşedinţiei poloneze, Franţa şi Germania au condiţionat un vot pozitiv pe marginea introducerii aderării etapizate..în octombrie 2011 pentru frontierele aeriene şi maritime şi în iulie 2012 pentru reluarea discuţiilor pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre”. Prin urmare, era vorba de o poziţie oficială a Franţei şi Germaniei şi cu toate acestea României i-a fost refuzat şi atunci accesul. Care o fi fost motivul? România nu respecta principiile statului de drept? România nu lupta suficient împotriva corupţiei? Sau poate procurorii şefi de la DNA şi Parchetul General nu îşi făceau treaba? Toate aceste întrebări retorice au menirea de a vă face să recunoaşteţi ipocrizia şi dublele standarde pe care le folosiţi.

Şi tot în cheia standardelor duble văd şi cele două cerinţe pe care le exprimaţi prin acest petec de hârtie pe care îl numiţi moţiune simplă. Ne cereţi elaborarea unui unui Pact naţional pentru susţinerea intrării României în Schengen de parcă în ultimii 15 ani de când am încheiat primele capitole din negocierile cu UE dumnevoastră nu trăiţi în această ţară. De parcă aţi uitat că PSD şi PNL au contribuit decisiv la parcursul european al României, PSD prin încheierea tuturor negocierilor de aderare, PNL prin semnarea prin premierul Tăriceanu chiar a Tratatului de Aderare. PSD este partidul de care se leagă tot parcursul de integrare euro-atlantică al României.

Aderarea la Schengen a fost o ţintă subsecventă asumată încă din acele momente, nu avem nevoie de niciun un nou Pact Naţional, chiar dacă PPDD este mai nou venit pe scena politică. Iar dacă vorbim de PDL, am putea scrie tomuri întregi despre cum desconsideră România la Bruxelles şi în alte capitale europene.  În ceea ce priveşte a doua cerinţă, cea privind asumarea răspunderii pentru o foaie de parcurs, am impresia că dumnevoastră nu v-aţi informat în prealabil despre concluziile Consiliului JAI din 7 martie. Altfel aţi fi ştiut că discuţiile despre aderarea României la Schengen vor continua pe parcursul întregului an, urmând ca cel mai târziu în decembrie anul acesta o decizie în acest sens să figureze pe agenda Consiliului. Prin urmare, vorbim de solicitări populiste care pot trece sticla eventual la defunctul OTV, dar nu pot convinge reprezentanţii unui popor demn cum este poporul român.

După aderarea noastră la Uniunea Europeană și NATO, nu ne mai putem permite să funcționăm în relaționarea noastră externă în cod binar, printr-un limbaj dublu. Ca stat european și aliat, avem preferințe, priorități, interese naționale, și pe toate acestea le promovăm participând la o dezbatere continuă. Acest lucru va însemna că de cele mai multe ori vom avea susținerea majorității; alteori ne va fi necesar curajul de a fi în minoritate, alături de alți europeni. Astăzi susținem un punct de vedere ce are deja acordul majorității covârșitoare a statelor membre – România a îndeplinit condițiile pentru a deveni membru al spațiului Schengen și merită să fie admisă. Cei ce își exercită dreptul de veto trebuie să înțeleagă că avem toată răbdarea și dorința de a oferi garanții suplimentare. Dar ele trebuie să fie limpezi, cuantificabile și clar solicitate. Altfel, ne retragem din această conversație, deși interesul nostru rămâne la fel de limpede formulat.

Premierul Ponta a demonstrat că un premier curajos, conștient de rolul său de a apăra drepturile României în Uniunea Europeană este apreciat și ascultat de partenerii europeni. Acum, politica externă nu se face pe genunchi sau în genunchi ca pe vremea premierului Boc care nici nu știa unde se află Bruxelles-ul. Politica externă înseamnă reprezentare demnă cu oameni profesioniști care cunosc interesele naționale, așa cum au demonstrat atât ministrul Corlățean, cât și premierul Ponta.