18 iunie, 2013

Doresc să îmi exprim indignarea faţă de un comportament politic pe care îl speram căzut în desuetudine. Mă refer la încercarea unor anumite partide politice de a înşela opinia publică prin etichete şi titluri obţinute mai mult sau mai puţin fraudulos. Şi pentru a fi şi mai explicit, mă refer la mult trâmbiţata apartenenţă a PDL la familia Partidului Popular European, apartenenţă care va fi servită ca fel principal şi în meniul din campania pentru alegerile europene de anul viitor.

Nu este prima dată când atrag atenţia că eticheta populară a PDL este una doar de formă. Anul trecut, în timpul crizei politice de la Bucureşti, PDL şi preşedintele Băsescu au primit sprijin necondiţionat din partea PPE, în baza unei retorici care clama nevoia respectării valorilor europene. Nu mai intru în discuţia despre substanţa acestor valori, atâta timp cât principalele măsuri luate în acea perioadă, aşa cum era eliminarea pragului de validare la referendum, erau girate de principala instituţie europeană în materie, Comisia de la Veneţia. Merită însă de subliniat limbajul dublu al reprezentanţilor Dreptei de la Bucureşti, atunci când vine vorba de evenimente de o gravitate îngrijorătoare, petrecute în vecinătatea României, sub bagheta unor colegi de familie politică europeană.

PDL şi preşedintele Băsescu şi-au făcut un obicei din a folosi valorile europene în discursul public doar atunci când le convine. S-a întâmplat deja în cazul măsurilor luate de FIDESZ în Ungaria, criticate la nivel european, dar ignorate de partenerii de la PDL ai lui Viktor Orban. Se întâmplă acum în cazul protestelor de amploare din Turcia, unde cei de la PDL nu suflă nicio vorbă cu privire la acţiunile disproporţionate ale guvernului Erdogan, coleg în PPE cu democrat-liberalii români. Poate colegilor de la PDL li se pare normal ca o piaţă să fie “curăţată” cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Poate colegilor de la PDL li se pare normal ca un premier să ceară mamelor să îşi ridice copiii din piaţă “până nu este prea târziu”. Sau, şi mai normal, să ameninţi sindicatele care doreau să se alăture protestelor cu scoaterea armatei pe străzi. Oare tăcerea PDL înseamnă şi încuviinţarea unor asemenea măsuri disproporţionate? Oare asta s-ar întâmpla şi la Bucureşti într-o ipotetică guvernare PDL dacă câteva zeci de mii de oameni ar protesta?

Aşa zisa dreaptă românească este într-o stare de confuzie totală. Încă nu ştim dacă se revendică de la Beijing, Ankara sau Bruxelles. Oficial se declară ataşaţi valorilor europene, dar când este să le şi apere public preferă să tacă. Este un dublu limbaj care ar trebui să deranjeze orice om de bună credinţă, dar un limbaj tolerat atâta timp cât nimeni nu ia atitudine. Eu vreau să le cer totuşi membrilor PDL de bună credinţă, atâţia câţi mai sunt, să exprime o poziţie coerentă în legătură cu ceea ce se întâmplă de mai mult de două săptămâni în Turcia. Să ne spună dacă apartenenţa comună cu partidul lui Erdogan la PPE le permite să critice acţiunile acestui partid atunci când sunt greşite. Să ne spună dacă la nivelul conducerii PPE, unde PDL este şi el reprezentat, se ia în discuţie o poziţie prin care guvernul de la Ankara să fie sensibilizat. Să ne spună dacă rolul lor în PPE este unul decorativ sau chiar pot influenţa anumite decizii şi poziţii. Nu de altceva, dar anul viitor la alegerile pentru Parlamentul European singurul refren pe care îl vor cânta pedeliştii va fi cel legat de apartenenţa lor la PPE. Românii ar trebui să ştie de pe acum dacă această apartenenţă este doar una temporară, decorativă şi insignifiantă, aşa cum pare ea acum.